ProZ.com translation contests »
Bon voyage: "Stories about travel" » English to Romanian » Entry #28048


Source text in English

Translation #28048

The moment when, 50 years ago, Neil Armstrong planted his foot on the surface of the Moon inspired awe, pride and wonder around the world. This newspaper argued that “man, from this day on, can go wheresoever in the universe his mind wills and his ingenuity contrives…to the planets, sooner rather than later, man is now certain to go.” But no. The Moon landing was an aberration, a goal achieved not as an end in itself but as a means of signalling America’s extraordinary capabilities. That point, once made, required no remaking. Only 571 people have been into orbit; and since 1972 no one has ventured much farther into space than Des Moines is from Chicago.

The next 50 years will look very different. Falling costs, new technologies, Chinese and Indian ambitions, and a new generation of entrepreneurs promise a bold era of space development. It will almost certainly involve tourism for the rich and better communications networks for all; in the long run it might involve mineral exploitation and even mass transportation. Space will become ever more like an extension of Earth—an arena for firms and private individuals, not just governments. But for this promise to be fulfilled the world needs to create a system of laws to govern the heavens—both in peacetime and, should it come to that, in war.

The development of space thus far has been focused on facilitating activity down below—mainly satellite communications for broadcasting and navigation. Now two things are changing. First, geopolitics is stoking a new push to send humans beyond the shallows of low-Earth orbit. China plans to land people on the Moon by 2035. President Donald Trump’s administration wants Americans to be back there by 2024. Falling costs make this showing off more affordable than before. Apollo cost hundreds of billions of dollars (in today’s money). Now tens of billions are the ticket price.

[ … ]

It is a mistake to promote space as a romanticised Wild West, an anarchic frontier where humanity can throw off its fetters and rediscover its destiny. For space to fulfil its promise governance is required. At a time when the world cannot agree on rules for the terrestrial trade of steel bars and soybeans that may seem like a big ask. But without it the potential of all that lies beyond Earth will at best wait another 50 years to be fulfilled. At worst space could add to Earth’s problems.
Momentul în care Neil Armstrong a pășit pe suprafața Lunii, în urmă cu 50 de ani, a trezit admirație, mândrie și uimire pe întregul mapamond. În ziarul de față s-a susținut că „de acum înainte, omul poate să călătorească în univers oriunde își pune în gând, oriunde își propune mintea sa ingenioasă; planetele, omul le va vizita, cu siguranță, în viitorul apropiat”. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Aselenizarea nu a fost un obiectiv în sine, ci a fost o aberație, o modalitate de a etala capacitățile ieșite din comun ale Americii. Odată dusă la bun sfârșit, această demonstrație nu a necesitat să fie reiterată.
Doar 571 de oameni au ajuns pe orbită, iar din 1972 nimeni nu s-a mai aventurat în spațiu la o distanță mai mare decât cea dintre Des Moines și Chicago.


Următorii 50 de ani se anunță foarte diferiți. Costurile în scădere, tehnologiile noi, ambițiile Chinei și Indiei, precum și noua generație de antreprenori promit o eră îndrăzneață, de dezvoltare a industriei spațiale. Aproape sigur, aceasta va include turismul spațial pentru cei bogați și rețele de comunicare mai bune pentru noi toți. Pe termen lung, ar putea să includă exploatarea minereurilor și chiar și transportul în masă. Spațiul va deveni tot mai mult o prelungire a Terrei, o arenă pentru firme și simple persoane, nu doar pentru guverne. Dar, pentru ca această promisiune să poată fi îndeplinită, este necesară crearea unui cadru legal, care să reglementeze exploatarea spațiului atât în vremuri de pace, cât și în vremuri de război, dacă se va ajunge acolo.


Până acum, dezvoltarea industriei spațiale s-a concentrat pe facilitarea activității terestre și, mai ales, pe comunicațiile prin satelit pentru radiodifuziune și navigație. Actualmente, două lucruri sunt în curs de schimbare. În primul rând, geopolitica îi mână din nou pe oameni dincolo de orbitele joase, de mică altitudine, ale Terrei. China vrea să trimită oameni pe Lună până în 2035. Administrația președintelui Donald Trump vrea ca americanii să ajungă din nou acolo până în 2024. Reducerea costurilor face ca această demonstrație de forță să fie mai la îndemână decât era înainte. Programul Apollo a costat sute de miliarde de dolari (în banii de azi). Acum, prețul biletului este de ordinul zecilor de miliarde.
[ … ]


Greșită este promovarea spațiului ca pe un Vest Sălbatic romanțat, o frontieră anarhică, unde omenirea se poate dezlănțui și își poate redescoperi destinul. Pentru ca promisiunea să fie împlinită, sunt necesare reglementări. Acest lucru poate să pară prea mult într-un moment în care lumea nu poate să ajungă la un acord nici măcar în privința comerțului terestru cu oțel sau soia. Însă, fără aceste reglementări, potențialul ce ne face cu ochiul de dincolo de frontierele Terrei va trebui să mai aștepte încă 50 de ani pentru a fi împlinit. În cel mai rău caz, spațiul ar putea să însemne probleme în plus pentru Terra.


Discuss this entry