The moment when, 50 years ago, Neil Armstrong planted his foot on the surface of the Moon inspired awe, pride and wonder around the world. This newspaper argued that “man, from this day on, can go wheresoever in the universe his mind wills and his ingenuity contrives…to the planets, sooner rather than later, man is now certain to go.” But no. The Moon landing was an aberration, a goal achieved not as an end in itself but as a means of signalling America’s extraordinary capabilities. That point, once made, required no remaking. Only 571 people have been into orbit; and since 1972 no one has ventured much farther into space than Des Moines is from Chicago.
The next 50 years will look very different. Falling costs, new technologies, Chinese and Indian ambitions, and a new generation of entrepreneurs promise a bold era of space development. It will almost certainly involve tourism for the rich and better communications networks for all; in the long run it might involve mineral exploitation and even mass transportation. Space will become ever more like an extension of Earth—an arena for firms and private individuals, not just governments. But for this promise to be fulfilled the world needs to create a system of laws to govern the heavens—both in peacetime and, should it come to that, in war.
The development of space thus far has been focused on facilitating activity down below—mainly satellite communications for broadcasting and navigation. Now two things are changing. First, geopolitics is stoking a new push to send humans beyond the shallows of low-Earth orbit. China plans to land people on the Moon by 2035. President Donald Trump’s administration wants Americans to be back there by 2024. Falling costs make this showing off more affordable than before. Apollo cost hundreds of billions of dollars (in today’s money). Now tens of billions are the ticket price.
[ … ]
It is a mistake to promote space as a romanticised Wild West, an anarchic frontier where humanity can throw off its fetters and rediscover its destiny. For space to fulfil its promise governance is required. At a time when the world cannot agree on rules for the terrestrial trade of steel bars and soybeans that may seem like a big ask. But without it the potential of all that lies beyond Earth will at best wait another 50 years to be fulfilled. At worst space could add to Earth’s problems. | Momentul când, în urmă cu 50 de ani, Neil Armstrong a pășit pe suprafața Lunii a inspirat admirație, mândrie și uimire în întreaga lume. Acest ziar titra că „omul, începând din această zi, poate merge orișiunde, în univers, mintea lui dorește și ingeniozitatea lui urzește... către planete, mai devreme decât mai târziu, este sigur acum că omul va merge.” Dar nu. Aterizarea pe Lună a fost o excepție, un obiectiv atins nu ca scop în sine, ci ca un mijloc de evidențiere a capacităților extraordinare ale Americii. Acest argument, odată subliniat, nu a necesitat nicio reiterare. Doar 571 de persoane au fost pe orbită; iar din 1972 nimeni nu s-a aventurat mult mai departe în spațiu decât distanța de la Des Moines la Chicago. Următorii 50 de ani vor arăta foarte diferit. Costuri în scădere, noi tehnologii, ambițiile chinezești și indiene și o nouă generație de antreprenori promit o eră îndrăzneață a dezvoltării spațiului. Aceasta va implica, aproape sigur, turismul pentru cei bogați și rețele de comunicații mai bune pentru toți; pe termen lung ar putea implica exploatarea mineralelor și chiar transportul în masă. Spațiul va deveni tot mai mult ca o extensie a Pământului - o arenă pentru firme și persoane private, nu doar pentru guverne. Dar, pentru ca această promisiune să fie îndeplinită, lumea trebuie să creeze un sistem de legi care să guverneze cerurile, atât pe timp de pace, cât și, dacă se ajunge la asta, de război. Dezvoltarea spațiului până acum s-a concentrat pe facilitarea activității la sol - în principal comunicări prin satelit pentru difuzare și navigare. Acum se schimbă două lucruri. În primul rând, geopolitica alimentează un nou imbold pentru a trimite oamenii dincolo de suprafața orbitei joase a Pământului. China intenționează să aselenizeze oameni pe Lună până în 2035. Administrația președintelui Donald Trump dorește ca americanii să revină acolo înainte de 2024. Costurile în scădere fac această fanfaronadă mai accesibilă decât înainte. Apollo a costat sute de miliarde de dolari (în banii de astăzi). Acum zeci de miliarde reprezintă prețul biletului. [...] Este o greșeală să promovăm spațiul ca Vest Sălbatic romanticizat, o frontieră anarhică în care umanitatea se poate elibera de constrângeri și își poate redescoperi destinul. Pentru ca spațiul să-și îndeplinească promisiunea este necesară guvernare. Într-o perioadă în care lumea nu poate cădea de acord asupra regulilor pentru comerțul terestru cu bare de oțel și boabe de soia, poate părea o pretenție mare. Dar fără ea, potențialul a tot ceea ce se află dincolo de Pământ va aștepta, în cel mai bun caz, încă 50 de ani pentru a fi împlinit. În cel mai rău caz, spațiul ar putea spori problemele Pământului. |