ProZ.com translation contests »
Bon voyage: "Stories about travel" » English to Romanian » Entry #27358


Source text in English

Translation #27358

The moment when, 50 years ago, Neil Armstrong planted his foot on the surface of the Moon inspired awe, pride and wonder around the world. This newspaper argued that “man, from this day on, can go wheresoever in the universe his mind wills and his ingenuity contrives…to the planets, sooner rather than later, man is now certain to go.” But no. The Moon landing was an aberration, a goal achieved not as an end in itself but as a means of signalling America’s extraordinary capabilities. That point, once made, required no remaking. Only 571 people have been into orbit; and since 1972 no one has ventured much farther into space than Des Moines is from Chicago.

The next 50 years will look very different. Falling costs, new technologies, Chinese and Indian ambitions, and a new generation of entrepreneurs promise a bold era of space development. It will almost certainly involve tourism for the rich and better communications networks for all; in the long run it might involve mineral exploitation and even mass transportation. Space will become ever more like an extension of Earth—an arena for firms and private individuals, not just governments. But for this promise to be fulfilled the world needs to create a system of laws to govern the heavens—both in peacetime and, should it come to that, in war.

The development of space thus far has been focused on facilitating activity down below—mainly satellite communications for broadcasting and navigation. Now two things are changing. First, geopolitics is stoking a new push to send humans beyond the shallows of low-Earth orbit. China plans to land people on the Moon by 2035. President Donald Trump’s administration wants Americans to be back there by 2024. Falling costs make this showing off more affordable than before. Apollo cost hundreds of billions of dollars (in today’s money). Now tens of billions are the ticket price.

[ … ]

It is a mistake to promote space as a romanticised Wild West, an anarchic frontier where humanity can throw off its fetters and rediscover its destiny. For space to fulfil its promise governance is required. At a time when the world cannot agree on rules for the terrestrial trade of steel bars and soybeans that may seem like a big ask. But without it the potential of all that lies beyond Earth will at best wait another 50 years to be fulfilled. At worst space could add to Earth’s problems.
Clipa în care, în urmă cu 50 de ani, Neil Armstrong punea piciorul pe suprafața lunii a iscat uimire, mândrie și surprindere peste tot în lume. Acest ziar susținea că „omul, din această zi, poate călători în univers, oriunde i-ar dori mintea şi l-ar purta ingeniozitatea... mai devreme mai degrabă decât mai târziu omul va ajunge cu siguranţe şi pe planete.” Dar n-a fost aşa. Aselenizarea a fost o aberaţie, un scop atins nu ca un ţel în sine, ci ca un mod de a semnala capacităţile extraordinare ale Americii. Acea demonstraţie, odată făcută, nu a necesitat vreo repetare. Doar 571 de oameni au ajuns pe orbită; şi din 1972 nimeni nu s-a mai aventurat în spaţiu mai departe decât e Des Moines de Chicago.

Următorii 50 de ani vor arăta foarte diferit. Costuri reduse, tehnologii noi, ambiţii chineze şi indiene, şi o nouă generaţie de antreprenori promit o eră îndrăzneaţă de dezvoltare spaţială. Cu siguranţă va implica turism pentru cei bogaţi şi reţele mai bune de comunicaţii pentru toţi; iar pe termen lung ar putea presupune exploatare minieră şi chiar transport de masă. Spaţiul va deveni şi mai mult un soi de extensie a Pământului – o arenă pentru companii şi persoane private, nu doar guverne. Dar pentru ca această promisiune să fie îndeplinită, lumea trebuie să creeze un sistem legislativ care să reglementeze cerul – atât pe timp de pace cât şi, dacă se ajunge acolo, în caz de război.

Până acum dezvoltarea spaţială a fost concentrată pe facilitarea activităţii de jos – în special comunicaţii prin satelit pentru transmisii şi navigaţie. Acum se schimbă două lucruri. Mai întâi, motivele geopolitice sunt un impuls pentru a trimite oamenii dincolo de zona de confort a orbitei joase a Pământului. China intenţionează să aselenizeze cu misiuni umane până în 2035. Preşedintele Donald Trump vrea ca americanii să se întoarcă pe lună până în 2024. Scăderea costurilor face ca această paradă să fie mai accesibilă ca până acum. Misiunea Apollo a costat sute de miliarde de dolari (raportat la valoarea banilor de astăzi). Acum preţul biletului s-a redus la zeci de miliarde.

[ … ]

Este o greşeală să promovezi spaţiul ca un Vest Sălbatic al clişeelor romantice, o frontieră a anarhiei unde umanitatea poate scăpa de orice oprelişti şi îşi poate redescoperi destinul. Pentru ca spaţiul să-şi îndeplinească promisiunea, este nevoie de reglementare. Iar într-un moment în care lumea nu poate ajunge la acelaşi numitor comun în privinţa regulilor legate de comerţul terestru cu bare de oţel şi soia, aceasta pare a fi o provocare prea mare. Dar fără reglementare, potenţialul a tot ceea ce e dincolo de Pământ ar mai putea aştepta încă vreo 50 de ani pentru a fi valorificat, în cea mai optimistă variantă. În cel mai rău caz, spaţiul ar putea deveni încă una dintre problemele Pământului.


Discuss this entry