Ce au în comun un drog care îţi dă dependenţă şi erotismul? În ambele este ceva ce te sileşte şi la care o parte din tine este părtaşă, iar cealalată nu. Oamenii au încercat încă de la începutul timpurilor să se bucure de erotism fără însă ca asta să îi ducă la pierzanie. Societăţile, religiile pot fi definite după cum rezolvă această problemă spinoasă. Poligamie, monogamie înfrânată, monogamie cu legături extraconjugale, mongamie cu prostituate, monogamie în serie. Fără a mai lua în seamă şi soluţii ale fiecăruia, de o ingeniozitate sau disperare extreme: Victor Hugo, la uşa căruia batea în fiecare după-amiază câte o fetişcană, ca să fie primită în birou. Flerul lui Auden, care găsea băieţi de companie în fiecare oraş. Picasso, care pur şi simpu a refuzat când soţia şi amanta i-au cerut să aleagă între ele. Pe de altă parte, există mereu şi cămaşa penitenţei. Poate că asta ar trebui să ţii minte, când te trezeşti şi viaţa ţi se zugrăveşte în nuanţe de roz şi plină de încurcături chinuitoare: erotismul nu a fost născocit pentru tine, nici pentru pentru perpetuarea speciilor, ci spre distracţia zeilor. Nimic altceva nu aţâţă mai mult şi nu dă atâtea ocazii să te bucuri de răul altuia ca erotismul. Tocmai din acest motiv are şi rol central în literatură. Cum s-au mai înghesuit zeii la balcoanele Olimpului să vadă ce urmări a avut trădarea Elenei! Şi cum se mai zgăiesc în ziua de azi şi prietenii tăi! Anticii au făcut mai spumoase multe conversaţii târzii din noapte.

La hotarul dintre mit şi istorie, Odiseu, supravieţuitorul viclean, a fost primul care a învăţat cum să-i tragă pe sfoară pe zei. Şi probabil cea mai mare viclenie a lui a fost că s-a legat de catarg înainte să îi ajungă la urechi cântecul sirenelor. Fără doar şi poate, există şi dintr-aceia care stau fericiţi cu coatele pe copastie, ba chiar scrutează orizontul. Dacă ţi-e alta firea, alege-ţi catargul, găseşte frânghia care ţi se potriveşte: sportul, afundarea în muncă, celibatul printre ceasloave şi clopote... Probabil însă, cele mai omeneşti şi mai solide frânghii sunt acelea ale unui tip de prin suburbii pe jumătate detaşat, cu copii zvăpăiaţi şi cu o nevastă care nu lasă niciodată praful să se adune prea mult.