Who cast that first fateful tomato that started the La Tomatina revolution? The reality is no one knows. Maybe it was an anti-Franco rebellion, or a carnival that got out of hand. According to the most popular version of the story, during the 1945 festival of Los Gigantes (a giant paper mâché puppet parade), locals were looking to stage a brawl to get some attention. They happened upon a vegetable cart nearby and started hurling ripe tomatoes. Innocent onlookers got involved until the scene escalated into a massive melee of flying fruit. The instigators had to repay the tomato vendors, but that didn't stop the recurrence of more tomato fights—and the birth of a new tradition.
Fearful of an unruly escalation, authorities enacted, relaxed, and then reinstated a series of bans in the 1950s. In 1951, locals who defied the law were imprisoned until public outcry called for their release. The most famous effrontery to the tomato bans happened in 1957 when proponents held a mock tomato funeral complete with a coffin and procession. After 1957, the local government decided to roll with the punches, set a few rules in place, and embraced the wacky tradition.
Though the tomatoes take center stage, a week of festivities lead up to the final showdown. It's a celebration of Buñol's patron saints, the Virgin Mary and St. Louis Bertrand, with street parades, music, and fireworks in joyous Spanish fashion. To build up your strength for the impending brawl, an epic paella is served on the eve of the battle, showcasing an iconic Valencian dish of rice, seafood, saffron, and olive oil.
Today, this unfettered festival has some measure of order. Organizers have gone so far as to cultivate a special variety of unpalatable tomatoes just for the annual event. Festivities kick off around 10 a.m. when participants race to grab a ham fixed atop a greasy pole. Onlookers hose the scramblers with water while singing and dancing in the streets. When the church bell strikes noon, trucks packed with tomatoes roll into town, while chants of "To-ma-te, to-ma-te!" reach a crescendo.
Then, with the firing of a water cannon, the main event begins. That's the green light for crushing and launching tomatoes in all-out attacks against fellow participants. Long distance tomato lobbers, point-blank assassins, and medium range hook shots. Whatever your technique, by the time it's over, you will look (and feel) quite different. Nearly an hour later, tomato-soaked bombers are left to play in a sea of squishy street salsa with little left resembling a tomato to be found. A second cannon shot signals the end of the battle. | Cine a aruncat roșia fatidică ce a pornit revoluția La Tomatina? Adevărul este că nimeni nu știe. O fi fost, poate, o rebeliune împotriva lui Franco sau poate un carnaval scăpat de sub control. Conform celei mai cunoscute versiuni a poveștii, în timpul festivalului Los Gigantes din 1945 (o paradă cu păpuși gigantice de mucava) localnicii doreau să însceneze o încăierare de stradă pentru a atrage atenția. Au dat peste o căruță cu legume și zarzavaturi care se afla în apropiere și au început să arunce cu roșii coapte. Spectatori nevinovați s-au pomenit implicați și ei până când totul a culminat cu o bătaie generală cu fructe zburând în toate direcțiile. Instigatorii au fost nevoiți să îi despăgubească pe vânzători dar asta nu a împiedicat repetarea luptelor cu roșii - și nașterea unei noi tradiții. De teama unei escaladări turbulente a evenimentelor, autoritățile au adoptat, au destins, apoi au reintrodus o serie de interdicții în anii 1950. În 1951 localnicii care au încălcat legea au fost întemnițați până când s-a cerut eliberarea lor prin proteste publice. Cel mai cunoscut afront adus interdicțiilor puse luptelor cu roșii a avut loc în 1957 când susținătorii au simulat o înmormântare a roșiei, cu sicriu și procesiune funerară. După 1957 guvernul local a decis să se adapteze situației, a stabilit o serie de reguli și a îmbrățișat excentrica tradiție. Deși roșiile ocupă locul central al evenimentului, o serie de festivități desfășurate pe parcursul unei săptămâni conduc spre confruntarea finală. Sunt sărbătoriți sfinții patroni ai localității Buñol, Fecioara Maria și Sfântul Louis Bertrand, cu parade pe străzi, muzică și jocuri de artificii în veselul stil spaniol. Ca să prindă puteri pentru iminenta luptă, participanților li se servește în ajunul bătăliei o paella uriașă, reprezentând un fel de mâncare emblematic pentru Valencia, compus din orez, fructe de mare, șofran și ulei de măsline. În prezent, acest festival dezlănțuit respectă anumite rigori. Organizatorii au ajuns până acolo încât cultivă, doar pentru acest eveniment anual, un soi special de tomate neplăcute la gust. Festivitățile încep pe la ora 10 dimineața când participanții se întrec să înhațe un jambon legat în vârful unui par acoperit cu untură. Spectatorii îi stropesc cu furtunul pe cățărători în timp ce cântă și dansează pe străzi. Când clopotul bisericii bate la amiază, camioane pline ochi cu roșii intră în oraș, în timp ce mulțimea scandează din ce în ce mai tare ”To-ma-te, to-ma-te!”. Apoi, o dată cu intervenția unui tun de apă, începe evenimentul principal. Aceasta este unda verde pentru zdrobirea și aruncarea roșiilor în atacurile asupra colegilor participanți. Lansatori cu boltă de la mare distanță, asasini de la mică distanță și aruncători din cârlig de la distanță medie. Indiferent de tehnică, la sfârșit vei arăta (și te vei simți) total diferit. Peste aproape o oră, lansatorii de bombe înmuiați bine în roșii rămân să se joace într-o mare de bulion de stradă cu puține resturi în ea care să arate a roșie. O a doua bubuitură de tun anunță încetarea bătăliei. |