A new ProZ.com translation contests interface is currently in development, and a preview contest is underway. Click here to visit the new interface »

Previous ProZ.com translation contests

Italian » Romanian - 4 finalists


“Quasi come Stalingrado” by Angela Arnone 305 words
Ho perso il conto del tempo che siamo stati nascosti qui, tra gli scarti di fieno puzzolente e tanfo di umanità sporca e spaventata. E’ da poco passato Natale e l’abbiamo passato in questa stalla, insieme ai compaesani affamati, tremanti di freddo e paura. Quasi come Gesù Bambino, solo che almeno lui aveva un bue e un asinello che lo scaldavano con l’alito. Noi manco quelli. Gli asini se li sono portati via i militari, per trasportare il trasportabile, anche il corredo di mamma; i buoi … non ci vuole molto per capire che fine hanno fatto, già da tempo, anche i più tosti da masticare.
Al buio crepato dal fioco chiarore mattutino, accucciata alla mia schiena per scongiurare il gelo, mia sorella Teresina mormora «Checchina … sei sveglia?» Sussurra, come siamo ormai abituate a fare, per renderci il più trasparenti possibile, ragazze ombra che si fanno forza solo per proteggere una madre vedova e tre fratelli più piccoli, anche se non sono sicura di quale protezione potremmo mai offrire.
«Si, sono sveglia, ma taci o svegli tutti e incominciano con le lagne per la fame e chi li sente … ».
«Hai ragione, ma c’è qualcosa che non va … non riesco a capire … ».
«Teresì, c’è la guerra, cosa vuoi di più?»
«Ma no, ascolta bene … »
Tendo le orecchie. Nella penombra scorgo le sagome dei poveracci che hanno perso tutto in pochi mesi, traditi da re e ragion di stato. Sento solo il respiro angosciato di chi copre la testa con le braccia in un gesto istintivo, per allontanare quell’incubo che è la nostra quotidiana realtà: colpi di cannone che rimbombano, mitragliatrici che sferragliano, bombe che ululano, carri armati che fanno tremare la terra prima che li si vedano arrivare.
E ascoltando bene, mi rendo conto che la guerra tace.

The winning and finalist entries are displayed below.To view the like/dislike tags the entries received simply click on the "view all tags" link on the right hand corner of each entry.

You can leave your feedback for this pair at the bottom of the page.

Congratulations to the winners and thanks to all the participants!






Entry #1 - Points: 36 - WINNER!
Diana Edmond
Diana Edmond
United Kingdom
View all tags
Am pierdut noţiunea timpului în care am stat ascunşi aici, între resturile de fân împuţit şi mirosul clocit de lume nespălată şi înspăimântată. De curând a fost Crăciunul şi l-am petrecut în grajdul ăsta, împreună cu consătenii înfometaţi, tremurând de frig şi de frică. Aproape ca şi copilul Isus - doar că el avea un bou şi un măgăruş care-l încălzeau cu răsuflarea lor. Noi nici măcar pe ăia. Măgarii i-au luat militarii cu ei, ca să transporte tot ce se putea duce, până şi zestrea mamei; boii... nu e nevoie de imaginaţie pentru a înţelege cum au pierit, deja de o bucată de vreme, până şi cei mai tari de mestecat.
În întunericul străpuns de palida lumină a dimineţii, ghemuită în spatele meu pentru a alunga gerul, soră-mea Teresina şopteşte:
„Checchina... eşti trează?” Murmură, aşa cum ne-am obişnuit de pe-acum, pentru a deveni cât mai străvezii cu putinţă, fete-năluci care-şi fac curaj doar pentru a ocroti o mamă văduvă şi trei fraţi mai mici, chiar dacă n-am habar ce fel de ocrotire am putea oferi.
„Da, sunt trează, dar taci sau îi trezeşti pe toţi şi încep cu plânsul de foame şi cine-i aude...”.
„Ai dreptate, dar ceva nu-mi miroase a bine... nu reuşesc să-mi dau seama...”.
„Teresì, e război, ce mai vrei?”
„Ba nu, ascultă bine...”
Ascut urechile. În penumbră desluşesc siluetele sărmanilor care au pierdut totul în câteva luni, trădaţi de rege şi de raţiunea de stat. Simt doar suflarea chinuită a celor ce-şi acoperă capul cu braţele într-un gest instinctiv, pentru a izgoni coşmarul acela care e realitatea noastră de zi cu zi: lovituri de tun ce bubuie, mitraliere ce zăngănesc, bombe care vuiesc, tancuri ce fac pământul să se zguduie înainte de a se ivi la orizont.
Şi, ascultând bine, îmi dau seama că războiul tace.
Felicitări, Diana!



Entry #2 - Points: 27
View all tags
Am pierdut noţiunea timpului de când stăm ascunşi aici, printre resturi de fân urât mirositor şi duhoare de oameni murdari şi înspăimântaţi. A trecut de puţin timp Crăciunul şi l-am petrecut în acest grajd, alături de consăteni înfometaţi, tremurând de frig şi de frică. Aproape ca şi copilaşul Isus, dar el cel puţin avea un bou şi un măgăruş care îl încălzeau cu răsuflarea lor. Noi - nici măcar atât. Măgarii au fost luaţi de către soldaţi, pentru a căra tot ceea ce putea fi transportat, până şi trusoul mamei; boii...nu este greu de înţeles care le-a fost sfârşitul - şi a trecut ceva timp de atunci-, până şi cei a cărora carne era mai greu de mestecat.
În întunericul abia crăpat de lumina slabă a dimineţii, cuibărită în spatele meu în încercarea de a lupta cu gerul, soră-mea Teresina murmură
«Checchina...eşti trează?» Vorbeşte în şoaptă, aşa cum ne-am obişnuit de-acum să facem, pentru a deveni cât mai transparente posibil, fete-umbră care îşi fac curaj numai pentru a proteja o mamă văduvă şi trei fraţi mai mici, chiar dacă nu sunt sigură ce protecţie le-am putea oferi noi.
«Da, sunt trează, dar taci că îi trezeşti pe toţi şi încep să plângă de foame şi cine îi aude...».
«Ai dreptate, dar se întâmplă ceva ciudat...nu reuşesc să înţeleg… ».
«Teresì, este război, ce altceva mai vrei?»
«Ba nu, ascultă bine … »
Ciulesc urechile. În penumbră întrezăresc siluetele bieţilor oameni care au pierdut tot în câteva luni, trădaţi de rege şi din interese de stat. Simt numai răsuflarea neliniştită a celor care îşi acoperă capul cu braţele într-un gest instinctiv de apărare, pentru a ţine la distanţă acel coşmar care a devenit realitatea noastră cotidiană: bubuiturile tunurilor, rafalele de mitraliere, şuieratul bombelor, tancuri care cutremură pământul înainte de a-şi face apariţia.
Şi, ascultând cu atenţie, îmi dau seama că războiul tace.




Entry #3 - Points: 20
Lucica Abil (X)
Lucica Abil (X)
Romania
View all tags
Am pierdut socoteala timpului de când stăm ascunşi aici, între resturile de fân urât mirositor şi duhoarea de umanitate murdară şi înspăimântată. Nu de mult a fost Crăciunul şi noi l-am petrecut în grajdul ăsta, împreună cu consătenii înfometaţi, tremurând de frig şi de frică. Aproape la fel ca pruncul Isus, numai că el cel puţin avea un bou şi un măgăruş care-l încălzeau cu răsuflarea lor. Noi, nici măcar atât. Măgarii fuseseră luaţi de militari pentru a transporta ceea ce se putea transporta, până şi mobila din casa mamei; boii ... nu trebuie mult pentru a înţelege unde au ajuns, încă de multă vreme, chiar şi cei mai greu de mestecat.
În întunericul crăpat de lumina slabă a dimineţii, cuibărită la spatele meu ca să învingă frigul, sora mea, Teresina, murmură „Checchina ... eşti trează?”. Şopteşte, cum ne-am obişnuit de-acum să facem, pentru a deveni cât mai transparente posibil, fete umbră care-şi fac curaj numai ca să-şi apere mama văduvă şi cei trei fraţi mai mici, cu toate că nu sunt sigură cum i-am putea apăra.
„Da, sunt trează, dar taci că îi trezeşti pe toţi şi încep să se vaite de foame şi cine-i aude ...”
„Ai dreptate, dar ceva nu-i în regulă ... nu înţeleg ...”
„Teresì, este război, ce vrei mai mult?”
„Nu, ascultă bine...”
Ascult cu atenţie. În penumbră, zăresc siluetele nefericiţilor care au pierdut totul în câteva luni, trădaţi de rege şi de raţiunea de stat. Aud numai respiraţia chinuită a celor care-şi acoperă capul cu mâinile într-un gest instinctiv pentru a alunga coşmarul care este realitatea noastră zilnică: loviturile de tun care bubuie, mitralierele care zăngănesc, bombele care urlă, tancurile care fac pământul să se cutremure înainte să le vezi venind.
Şi, ascultând bine, îmi dau seama că războiul tace.



Entry #4 - Points: 16
View all tags
Am pierdut şirul timpului, nu mai ştiu de când stăm ascunşi aici, printre resturi împuţite de fân şi damf de oameni murdari şi înspăimântaţi. Crăciunul a trecut nu demult şi l-am petrecut în grajdul ăsta cu consătenii noştri flămânzi şi zgribuliţi de frig şi de frică. Aproape ca pruncul Isus, doar că el măcar avea un bou şi un măgăruş care-l încălzeau cu răsuflarea lor. Noi nici atât nu avem. Măgarii i-au luat soldaţii ca să care ce se putea căra, până şi trusoul mamei; cât despre boi…nu-i greu să pricepi cum şi-au găsit sfârşitul, de ceva timp deja, chiar şi cei mai tari la mestecat.
Pe când primii zori palizi străpung întunericul, soră-mea, Teresina, ghemuită la spinarea mea ca să înşele gerul, şuşoteşte: „Checchina…eşti trează?” Vorbeşte în şoaptă, cum ne-am obişnuit, ca să fim cât mai transparente, copile umbră ce-şi fac curaj doar ca să apere o mamă văduvă şi trei fraţi mai mici, chiar dacă nu ştiu ce apărare om putea oferi.
„Da, sunt trează, da' taci, c-ai să-i trezeşti pe toţi şi or să înceapă să geamă de foame şi cine-i aude…".
„Ai dreptate…dar ceva nu-i în regulă… nu pricep ce…”.
„Teresì, e război, ce să mai fie?"
“Nu, nu, ascultă…”
Ciulesc urechile. În penumbră disting siluetele amărâţilor care au pierdut tot ce aveau în câteva luni, trădaţi de rege şi de raţiunea de stat.
Aud doar respiraţia îngreunată a celor ce-şi ascund capetele sub braţ, cu un gest instinctiv, ca să scape de coşmarul ăsta care e realitatea noastră de zi cu zi: bubuituri de tun, răpăit de mitraliere, şuierat de bombe, tancuri care fac pământul să tremure încă dinainte să le vezi venind.
Şi, ascultând cu atenţie, îmi dau seama că războiul tace.



« return to the contest overview



Translation contests
A fun way to take a break from your normal routine and test - and hone - your skills with colleagues.